Ebook: Oglinzi retrovizoare: istorie, memorie și morală în România: Alexandru Zub în dialog cu Sorin Antohi

Tipul de relatie aparte care se stabileste intre discipol si mentorul sau transforma intilnirea dintre cei doi istorici intr-un prilej de evocare nu numai a istoriei ca stiinta, ci si a unei istorii personale. „Treptat, am inceput sa devin curios si eu sa aflu mai multe despre dumneavoastra, sa pot schita un portret al lui Alexandru Zub, altfel decit era el perceput in public, unde transparea cu formula care va este draga, «efigia carturarului». Vroiam sa vad mai mult decit atit si mai mult chiar decit prezenta publica a carturarului, care in spatiul semipublic si semiprivat al perioadei comuniste, unde era foarte greu sa distingi intre aceste doua sfere, era omniprezent in medii socio-profesionale foarte diverse, pentru a incerca sa vorbeasca foarte mult despre trecut, in mod evident insa cu trimitere la prezent si cu o speranta clara intr-un viitor mai bun. Toate aceste lucruri ma intrigau intr-un fel, pentru ca nu erau frecvente printre istorici, ma interesau, ma simteam atasat de ele. La un moment dat am inceput sa am si eu dreptul la unele elemente de autobiografie si chiar la confesiuni. Si ele, in 20 de ani, au conturat un portret pe care eu, acum, am ajuns sa il cunosc in detalii destul de importante, destul de marunte si pe care as vrea sa-l comunicam intr-un fel si celor care, de la distanta vazindu-va, nu va stiu la fel.” (Sorin Antohi)